În 1970, într-un gest neprevăzut de protocol, cancelarul vest-german Willy Brandt se așeza în genunchi în fața ghetoului din Varșovia, simbolul atrocităților naziste comise în al doilea război mondial. Trecuseră 25 de ani de la terminarea conflictului, iar Germania divizată era în continuare consumată de un sentiment interiorizat de vinovăție. Brandt și-a explicat gestul public de căință: „Cel care uită sau caută să uite se va îmbolnăvi sufletește”.
Suntem în 22 decembrie 2015, la 26 de ani după ceea ce istoria numește Revoluția din decembrie. Românii citesc tot mai puțin despre trecutul lor și au așteptări din ce în ce mai mici în privința aflării adevărului despre evenimentele din 1989. În cele aproape trei decenii scurse, găsirea vinovaților pentru cele 1.166 de crime comise a reprezentat un joc monstruos „de-a v-ați ascunselea”, stimulat din când în când din rațiuni politice. În octombrie 2015, procurorii militari au clasat Dosarul Revoluției. Crima în masă rămâne fără făptași.
Generalii Victor Stănculescu și Mihai Chițac au rămas singurii condamnați, pentru crimele de la Timișoara, în timp ce zeci de alți generali implicați în evenimente au murit, mulți în condiții bizare, în anii de după evenimente.
Povestea următoare este despre o simplă rotiță din sistemul care a produs carnagiul din decembrie. Mihai Stancu este acum un pensionar din M.A.I., angajat la Liga Profesionistă de Fotbal ca șef al Departamentului de Organizare și Securitate. Chestorul în rezervă se asigură că stadioanele de Liga 1 întrunesc toate condițiile de organizare și, din când în când, mai merge la meciuri în calitate de observator.
Consilierul lui Bucșaru, indicat într-un memoriu înaintat lui Băsescu
Stancu a ajuns la Ligă după o carieră de milițian și, apoi, de polițist. După Revoluție, a fost adjunctul șefului Poliției Rutiere între 1995 și 2004, apoi șeful Direcției de Permise și Înmatriculări (DRPCIV). În 2009, în plin scandal al permiselor obținute ilegal la Pitești, Stancu s-a pensionat, discret. Bun prieten cu Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, verii Ioan, Victor și George Becali, Stancu a lucrat între 2003 și 2011 în funcția neoficială de consilier al lui Dumitru Bucșaru, fostul finanțator al Unirii Urziceni. Povestea legăturii lui cu campioana din 2009 poate fi citită AICI.
Mihai Stancu, primul din stânga, pe vremea când era chestor M.A.I. și îl consilia, neoficial, pe Dumitru Bucșaru
În timp ce se documentau pentru investigația legată de titlul Unirii, jurnaliștii ProSport au descoperit o informație care nu avea nicio legătură cu fotbalul. În 2013, un anume colonel în rezervă Ion Nicolescu îl nominaliza pe Mihai Stancu într-un memoriu de 33 de pagini înaintat președintelui Traian Băsescu. În documentul care a fost preluat de puține publicații, Nicolescu vorbea despre „înscenarea” din decembrie 1989 și despre faptul că, în 1997, i s-au pus în cârcă niște fapte de corupție pentru a fi discreditat. În 2003, a fost arestat preventiv de procurorii PNA pentru „luare de mită și trafic de influență”.
La Revoluție, Nicolescu era comandatul Brigăzii 7 Mecanizate Grivița, cu sediul lângă Ploiești. În ziua de 22 decembrie, după fuga lui Nicolae Ceaușescu de pe clădirea Comitetului Central, crainicul TVR, Petre Popescu, îl chema „imperios” în direct pe „căpitanul Niculescu de la Ploiești” să vină să apere televiziunea liberă. După ce Nicolescu a refuzat inițial deplasarea, coloana sa de blindate cu o lungime de aproape 10 kilometri a venit seara la Televiziune, apoi a mers la aeroportul Otopeni.
În descrierea evenimentelor din decembrie, Nicolescu povestește ce s-a întâmplat în dimineața zilei de 22 decembrie, înainte de fuga lui Ceaușescu și plecarea sa spre Televiziune. În centrul Ploieștiului, erau adunați mii de manifestanți care scandau împotriva dictatorului. Nicolescu:
„Pe 22 decembrie, la ora 09.30, am fost anunțat de la punctul de control că la poartă sunt două Dacii de Miliție și căpitanul Mihai Stancu, pe atunci șeful Circulației pe județul Prahova. Pe un ton glumeț, Staicu mi-a spus: „Hai, nu ești gata?” „Unde?”, l-am întrebat. „Cum unde? Am ordin de la primul-secretar Frățilă să te conduc în oraș și să spargi demonstranții din Ploiești”. I-am răspuns: „Mișule, eu nu merg nicăieri. Eu am șefi în București”. A spus agitat: „Dar a ordonat primul-secretar. Ă‚sta ne execută în situația asta”.
Când ProSport l-a întrebat despre veridicitatea acestui episod, Mihai Stancu a replicat, puțin vexat: „Eram maior, nu căpitan! Sigur că am vrut să sparg manifestația la Revoluție”.
Reporter: De ce? Stancu: Mi s-a cerut, dar nu am putut s-o fac. Așa a fost. Eram șeful Poliției Rutiere din județul Prahova, am fost scos din dispozitivul de la Casa Albă, unde era sediul partidului atunci, și trimis să scot blindatele de la Negoești. De la un regiment de motorizate din zonă. Evident că m-am dus pentru că nu aveam cum să execut ordinul pe care l-am primit. Numai că nu am putut să le scot, deși eu voiam să execut ordinul.
De ce n-a putut scoate blindatele
Nicolescu l-a refuzat pe Stancu. Actualul subaltern al lui Gino Iorgulescu rememorează: „N-am putut să scot blindatele pentru că regimentul era comandat de un prieten de-al meu. El mi-a zis: „Bă, frate, ești nebun? Tu nu știi ce o să se întâmple, hai să-ți explic”. Atunci, mi-a zis că nu are cum dacă nu primește ordin de la șeful armatei. Am plecat de acolo cu coada între picioare, în sensul că nu am putut să execut ordinul ăla. Dar am încercat, recunosc. Ca să fiu cinstit, nici nu mă prea tragea sufletul”.
Nicolescu își amintește și el dialogul avut cu actualul observator:
„I-am repetat: „Ai încredere în mine, o să fie bine”. De atunci, de câte ori ne-am întâlnit, mi-a mulțumit de fiecare dată că datorită mie nu a fost părtaș la o reprimare de demonstranți. Nu după mult timp, pe la 09.45 a sunat telefonul. Era primul-secretar Frățilă Ion, care, conform legilor de atunci, era comandantul forțelor întrunite ale județului în acea situație. Pe un ton foarte dur m-a întrebat de ce n-am plecat la Ploiești. „Unde?”, am întrebat, „eu n-am primit nici un ordin”. „Atunci îți ordon eu, sabotorule, vorbesc eu cu Milea, te mănâncă plutonul de execuție!”, a urlat la mine. I-am răspuns primului-secretar: „Vreți să ies? Bine, am să ies, mă desfășor la nord și vă ar și vă însămânțez până la sud!”. Situația se complica pentru mine. Am dat cadrelor de conducere dispozițiile necesare apărării orașului Ploiești. Am fost sunat imediat de fostul șef al Inspectoratului de Miliție, colonelul Pescaru, care m-a amenințat și el. Ultimul care m-a sunat a fost comandantul garnizoanei, generalul Dimitrie Popa, care mi-a spus: „Căpitane, vei da socoteală în fața partidului”. Mă pot lăuda că, instinctiv, am evitat o a doua Timișoară. Știam cât de răi sunt ploieștenii”
Ion Nicolescu și soldații săi nu au înăbușit revoluția, ci au plecat să „o apere”. La Săftica, au fost preluați de Sergiu Nicolaescu, regizorul care – potrivit lui Nicolescu – îl anunțase despre iminența unor „evenimente” încă de dinaintea începerii acestora.
Citește continuarea mai jos.
DĂ‚ CLICK PE POZĂ‚ PENTRU A DESCOPERI POVEȘTILE SPORTIVILOR ROMÂNII LA REVOLUȚIA DIN 1989
Pe parcursul celor 80 de kilometri parcurși până la București și, apoi, până la Otopeni, soldații lui Nicolescu au fost implicați în câteva schimburi de focuri soldate cu mai mulți morți. „Erau vinovați”, îi cataloghează colonelul în rezervă care pretinde că a fost manipulat de sistemul condus de Ion Iliescu.
La 26 de ani de la evenimente, „căpitanul-maior” de miliție care voia să scoată blindatele pentru a înăbuși protestele din Ploiești are o slujbă liniștită la Liga Profesionistă de Fotbal. Duminică seară, Mihai Stancu – prietenul celor mai controversați oameni din fotbalul românesc – a fost observator de joc la meciul CFR Cluj – Dinamo 1-1.
Conform baremurilor, a încasat pentru prezența la joc 2.437 de lei.
Fostul maior de miliție Stancu, primul din stânga, la sediul LPF, lângă secretarul general Justin Ștefan (dreapta) Un lunetist în civil trage spre clădirea actualei Biblioteci Naționale Abator uman: imagine dintr-un spital din România în zilele Revoluției
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER